Publicat pe

Probleme digestive? Constipație, balonare … senzație de disconfort?

Mărturisesc că știu din proprie experiență, cum este să ai astfel de probleme. Din cauza unei lipse de educație în această direcție, ajungem să credem că a fi constipat – a avea scaun la două, trei zile, e chiar ceva normal. De multe ori nici părinții nu dau atenția cuvenită acestui aspect. Există persoane pentru care este chiar penibil să întrebi : ai avut scaun astăzi? De fapt, atât de prinși de grijile zilnice, un fapt care are o importanță majoră pentru sănătatea noastră, devine ignorat, până în momentul în care disconfortul creat este atât de mare, încât devine OBLIGATORIU să faci ceva, să cauți o soluție. Numai că, orice ai face, observi că soluțiile, de multe ori, sunt doar pe termen scurt. Problema reapare. Și iar cauți soluții – ceaiuri, supozitoare. Îți dai seama că te confrunți cu o problemă cronică. Mergi la doctor, faci investigații … Primești medicamente, tratamente, însă  constipația  continuă  să fie o problemă.

De ce digestia este importantă?

Faptul că mâncăm pentru că ne este foame e cunoscut.  Foamea este semnalul pe care organismul nostru ni-l dă – am nevoie de nutrienți … proteine, vitamine, minerale, carbohidrați … Pentru ca aceşti nutrienți să ajungă la nivel celular, este nevoie să avem un sistem digestiv care să funcționeze bine.  În afară de organele digestive – stomac, vezică biliară, pancreas, ficat – este important ca intestinele să fie sănătoase,  să funcționeze bine. La nivel intestinal, există niște formațiuni numite cili. Putem să ni-i imaginăm ca pe niște paznici. Rolul lor este  de a elimina acele elemente din bolul digestiv, care nu mai sunt folositoare, și de a lăsa să fie absorbiți de către peretele intestinal numai nutrienții. Astfel, prin peretele intestinal, nutrienții ajung în sânge și hrănesc cele peste o sută de trilioane de celule.

constipatie

Din păcate, prin modul în care ne alimentăm, în loc să ne păstrăm organismul sănătos, funcțional, îl îmbâcsim cu tot felul de mâncăruri lipsite de elemente nutritive. Cilii de la nivelul pereților intestinali se îmbâcsesc. Când acești paznici se îmbolnăvesc, pereții încep să absoarbă și toxinele. Ele ajung în sânge și, în loc să ne hrănim organismul, îl intoxicăm. Toxinele în corp se manifestă  astfel: greață, dureri de cap, balonări, miros urât al cavității bucale, constipație, lipsă de energie, imunitate scăzută.

Modul nostru de a acționa în aceste situații de disconfort este de a trata simptomul: luăm  medicamente pentru dureri de cap, energizante, ceaiuri sau tablete laxative, tot felul de adjuvanți pentru imunitate.  Ceea ce reușim să facem este doar să  scăpăm de disconfortul de moment. Ca urmare, dacă  nu acționăm asupra cauzei, situația se va repeta, până când vom lucra asupra sănătății sistemului digestiv. Dacă  nu vom face acest lucru, situația se va agrava.

Care este soluția?

Un stil alimentar disciplinat și corect din punct de vedere nutritiv:

  1. Să bem suficienta APĂ  : 35 ml / kg. corp – adică la 60 kg, minim 2 litri pe zi;
    Să avem minim trei mese pe zi, echilibrate din punct de vedere nutritiv: proteine, vitamine, minerale, fibre. Recomandarea este să începem cu un mic dejun echilibrat. Noi recomandăm shake-ul Herbalife. Echilibrul nutritiv ne ajută și să evităm  să  mâncăm dulciuri, făinoase care îmbâcsesc colonul,  si sa evitam sa luam energizante, care în general sunt toxice.
  2. Foarte important este să avem în vedere că, pentru o digestie buna, am avea nevoie de cantitatea de  fibre conținută în două verze de  mărime medie, în fiecare zi. In ritmul vieții moderne este complicat sa oferim organismului aceasta cantitate, în această formă. De aceea este foarte important să ne ajutăm cu suplimente de fibre, în fiecare zi, pentru că în fiecare zi este nevoie de această cantitate.
  3. În al treilea rând, așa cum canalizarea mai are nevoie de câte o curățire periodică serioasă, pentru că se înfundă altfel, e bine să nu așteptăm să ne înfundăm. Folosirea zilnică a concentratul de aloe vera, este o modalitate prin care detoxifiem sistemul digestiv și ajutăm la buna lui funcționare. Concentratul de aloe vera,  împreună cu tabletele de fibre ajută la o detoxifiere eficientă, în condițiile în care bem suficientă apă.

Îmbunătățind modul de alimentare, dând nutrienții necesari corpului, putem să îmbunătățim funcționarea întregului corp, inclusiv funcționarea sistemului digestiv, ceea ce va duce la o stare de confort de lunga durată sau pe toată durata vieții,  dacă vom respecta aceste reguli.

Publicat pe

Un articol pentru …. pofticioși şi nu numai …

De-a lungul experienței pe care am avut-o in Herbalife, în primul rând,   cu mine însămi și,  în al doilea rând cu persoane care își doreau să slăbească – am întâlnit multe persoane care susțineau că NU POT SLĂBI, pentru că sunt prea pofticioase, sau că nu au voință. Ele spun: nu, nu îmi este foame … doar îmi este poftă – de o bombonică de  ciocolata, de o prăjiturică, de niște pufuleți, de alune sau chiar de cartofi prăjiții , de mâncare … Și normal … dacă mănânc nu pot să slăbesc.

Situația nu mi-a fost nici mie străină … îmi amintesc de vremurile în care, dorindu-mi să slăbesc săream peste mese, mă admiram de câtă voință aveam și, când ajungeam acasă, dacă găseam o prăjitura, luam o bucată, după  care mai luam una, că îmi era POFTĂ … mâncare nu aș  fi mâncat. In schimb, terminam cu ușurință o jumătate de tavă de prăjitură.

Sau , pe drum, întâlneam o covrigărie, și îmi luam vreo trei covrigi … că ÎMI ERA POFTĂ … nu, nu îmi era foame. Eventual, dacă ajungem după trei ore acasă urma și jumătate de tavă de prăjitură.

Se recunoaște cineva în povestea asta ?
Dar vrei să știi cum este să treci liniștit  pe lângă covrigi și să nu îți trebuiască nici măcar unul. Sau să ajungi acasă și să mănânci liniștit doar o bucată de prăjitură …
Nu, nu este magie … cu ajutorul nutriției, pofticiosul se poate transforma într-o persoană cumpătată – cu o condiție, să respecte nevoile organismului său.

Practic, care este soluția? Solutia este să mâncăm trei mese pe zi, astfel:

  • la micul dejun e nevoie de ceva complet nutritiv : noi recomandăm shake-ul Herbalife, pentru că el conține toți nutrienții de care avem nevoie la o masă, are puține calorii,  se prepară repede și ține de foame;
  • la prânz și seara: proteine (o friptură, pește, fasole, mazăre, linte, soia, năut etc.), două felii de pâine cu conținut mai mare de fibre – neagră, intermediară, graham, secară și, legume – de preferat, sub formă de salate, crudități, ca să fie cât mai nutritiv posibil;

2

  • distanța între mese să nu fie mai mare de 5 ore. Dacă există  această situație, este bine ca la 4 ore sa avem o gustare proteică – de exemplu, un baton proteic – cele de la Herbalife conțin 10 gr. de proteină de calitate, ceea ce îți asigură încă două ore de confort – nu pierzi masă musculară, şi ai un aport de nutrienți care asigură procesarea optimă a proteinei la nivelul organismului.
  • să bem  apă suficientă – adică 35 ml. pe kilogram corp atunci. Atunci, în mod obișnuit – fără eforturi și fără ca afară sa fie prea cald. Acest lucru, înseamnă,  că o persoană care are 60 kg, trebuie să  bea minim 2 litri de APĂ  sau ceai neîndulcit. Cu mențiunea că ceaiul nu înlocuiește apa;
  • Și  noi, pofticioșii să  luăm seara două tablete de Thermo Yellow. Tabletele acestea ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge, astfel, nevoia de a mânca dulce se diminuează și o putem ține sub control.

1

Publicat pe

Slabeste sanatos – Incepe cu micul dejun

Nu subestima importanta unui mic dejun sănătos

Vrei să știi cum să iți îmbunătățești stilul de viată, stilul alimentar … este simplu – începi cu micul dejun! Eu așa am început!

Programul meu de slăbire însemna să mănânc trei mese pe zi, IN FIECARE ZI. Așadar am introdus micul dejun.  Apropos! Tu  ce mănânci la micul dejun? Daca mănânci! Știi de ce este atât de important sa ai un mic dejun ? Mai exact, sa ai un mic dejun nutritiv? Poate nu mănânci nimic. Pentru că nu poți, pentru că așa te-ai obișnuit. Poate bei apa și atât. Poate  … o cafea și o țigară.  Poate un corn cu ciocolata și ceai sau cafea. Sau: ou, brânză, iaurt, salam … cereale cu lapte. Chiar friptură și ciorbă …

Dar,  până la urmă … de ce să mănânci  … În special la micul dejun, în cazul in care nici măcar nu îți  este foame?

Corpul nostru este format din peste o suta de trilioane de celule. Aceste celule au nevoie de nutrienți (proteine, grăsimi, carbohidrați, vitamine, minerale, ) și apă. Noaptea, corpul nostru se reface, asimilează. Se consumă multă energie, apa, nutrienți, în special vitamine și minerale. Iar dimineața, noi nu mai avem nimic: corpul nostru este lipsit de nutrienți și este deshidratat. Organismul nostru este ca o mașină fără benzina, care vrea să pornească la drum. Cu ce ne vom confrunta? Cu lipsă de energie, lipsă de randament, foame.

Poate o să spui: eu am energie … poate ai! Dar dacă ai pentru că bei cafea, apoi mai bei încă una si încă una, ca să refaci energia, sau mănânci dulciuri, ronțăi … în loc să dai corpului nutrienții de care ai nevoie, îți crești nivelul de energie din surse care nu numai ca nu iți hrănesc corpul, dar îl și intoxică și îi perturbă funcționarea.

Când nu mănanci  nimic, la un moment dat, nivelul zaharului din sânge scade. Atunci apare senzația de foame, lipsă de energie, amețeli … Dacă rezolvăm cu o cafea, peste 30 min. Apare alt moment de scădere a glicemiei. Ce o  să faci ? Mai bei o cafea … până ajungi să consumi kilograme de cafea pe zi.

Daca abordezi varianta cu dulciuri sau alte ronțăieli, pentru a ridica nivelul de energie, această dorință va fi imposibil de controlat, pentru că, atunci când mănânci așa ceva,  crești nivelul zahărului din sânge, după care scade in scurt timp, iar îl crești mâncând, iar scade … astfel introduci in corp multe grăsimi și zaharuri și calorii prea multe,  care se transformă tot in grăsimi.
Pancreasul, care are rolul de a echilibra nivelul zaharului din sânge este suprasolicitat, iar corpul se autoconsuma, adică folosește din rezervele sale de proteină, din mușchi pentru a acoperi necesarul de proteină pe care ar fi trebuit să i-l dai din mâncare.

Pierderea de masă musculară, înseamnă diminuarea capacității de ardere a corpului, ceea ce duce, încet, încet la dezechilibrarea compoziției corporale: pierzi mușchi, acumulezi grăsimi, scade capacitatea de ardere a corpului, adică metabolismul și … îmbătrânești. Îmbătrânești PREMATUR. Adică mult mai repede decât ar fi procesul firesc de îmbătrânire.

Dacă faci parte din categoria celor care mănânci, felicitări! Oricum este mai bine! Dar când mâncăm, este foarte important să oferim celulelor noastre toți nutrienții de care ele au nevoie la o masă, fără să dăm corpului prea mulți carbohidrați și prea puțină proteină, pentru că atunci corpul nostru se va confrunta din nou cu creșterea și scăderea bruscă a nivelului zahărului din sânge, ceea ce va duce la aceleași disfuncționalități: ronțăieli , pierdere de masă musculară, acumulare de grăsime în corp, lipsă de energie. Acest lucru se petrece și în cazul în care mâncăm cereale cu lapte sau iaurt.

Brânza și ouă la micul dejun înseamnă și să dăm proteină, dar prea multe grăsimi şi  calorii.  O mâncare ca la prânz, poate fi completă din punctul de vedere al proteinei, dar deja prea multă proteină de origine animală, mai ales dacă urmează  prânzul și  seara la fel.

Pentru mine, soluția  ideala a devenit, din acel moment micul dejun Herbalife – shake-ul si ceaiul. Shak-ul conține proteine de calitate, de origine vegetală – soia sau mazăre, carbohidrați sănătoși, toți nutrientii de care corpul are nevoie la o masă, cu numai 250 kcal. E sățios și pentru toate gusturile – pentru că  există mai multe arome. Tine de foame si iți asigură un nivel al energiei constant, menține echilibrat nivelul zahărului din sânge. Se prepară repede. Și nu durează mult până îl consumi sau … Dacă ești o persoană care bea încet, îl poți lua cu tine dacă te grăbești.

Vrei să afli mai multe sau vrei să guști ? Este simplu: programează-te pentru o degustare la  0728 194 133. Astfel vei beneficia și de o analiză corporala și nutrițională gratuită.